Cazare Munte | Cazare Valea Prahovei | Cazare Sinaia | Cazare Busteni | Cazare Azuga | Cazare Predeal | Cazare Campina
Cazare Cornu | Cazare Breaza | Valea Prahovei | Hoteluri | Vile | Pensiuni | Cazare Particulari

Inchide X  
-18°C  
Sinaia
 

Meniu
prima pagina
cauta cazare
locatii
rezervari
obiective turistice
dispecerate taxi
distractie
peisaje
recomandari pentru turisti
salvamont
prezentare muntii bucegi
rezervatii naturale in bucegi
harta muntii bucegi
cabane
trasee montane
descriere trasee montane
trasee escalada
partii de schi
mic dictionar de geografie
horoscop
valeaprahovei tv - live
stiri
link-uri
termeni si conditii
intrebari frecvente
contact


Traduceri

Membrii
Utilizator  
Parola  
 
membru nou / am uitat parola

Link-uri
Cazare Vatra Dornei
Cazare Sinaia
Turism Romania

Newsletter
E-mail   
  
Contact

Statistici & Promovare
Seteaza ca pagina de start Adauga acest site in lista de Favorite

Google bot last visit powered by Gbotvisit.com
Yahoo bot last visit powered by  Ybotvisit.com
Msn bot last visit powered by MyPagerank.Net
SEO Monitor by MyPagerank.Net
BackLink by Counters 4 UBackLink by Counters 4 U
Counter Powered by  RedCounter


Compatibilitate
Suport pentru IE, Firefox, Safari si Opera
Parteneri

Ma voi intoarce

VRBrasov | harta, turism, cazare 360°

RollingBall.ro

Cazare in Romania la hotele, pensiuni si vile . Oferte de cazare de la mare la munte.

Muntii Fagaras, Statiuni de Schi, Camere Web Partii




 
÷ cazare valea prahovei / prezentare trasee ÷

 

Prezentare trasee



19.Bran - Gutanu - Seaua Strunga - Cabana Padina - Cabana Pestera

Marcaj: banda rosie
Timp: 6 ore 30 min - 8 ore
Diferenta de nivel: +1325m
Descriere:

De la castelul Bran urmam soseaua nationala Brasov-Campulung spre vest circa 1km pana la podul peste Valea Simonului. Parasim soseaua si continuam la stanga pe drumul ce traverseaza satul Simon de-a lungul Vaii Simonului. Dupa circa 5 km ajungem la capatul satului in dreptul confluentei Vaii Simonului cu Valea lui Lamba (910m). De aici parasim valea si prindem drumul la dreapta in urcus prin padure pe Plaiul lui Lom. Dupa circa 45 min. drumul ne conduce pe culmea Plaiul Pleasa care desparte Valea Simonului de Valea Bangalesei (spre vest), unde intalnim drumul ce vine dinspre Moieciu de Sus si Moieciu de Jos. Continuam spre sud-est in lungul acestei culmi si dupa 3,5 km de urcus usor iesim in gol alpin in Poiana Gutanului (in stanga jos observam Valea Gutanului care impreuna cu Valea Gaura formeaza Valea Simonului sau Valea Catunului). Ajungem la casa de vanatoare Bangaleasa (1459m) de unde se deschide o frumoasa perspectiva.

Spre nord-est se observa caldarile Vaii Gaura si culmea Scara; intre est-nord-est si sud-est abruptul vestic al Gutanului si Grohotisu; iar spre sud-sud-est, in creasta, larga adancitura semicirculara, Seaua Strunga.

Drumul se indreapta spre est in urcus direct cam 1 km, pana la cota 1550, apoi se orienteaza catre sud, traverseaza firul Vaii Grohotisului si se angajeaza pe sub abruptul Muntelui Grohotisu, alcatuit in intregime din calcare jurasice, la baza caruia se intind mari grohotisuri mobile. Avand in dreapta depresiunea adanca a Vaii Bangaleasa, drumul se apropie de poalele abruptului si dupa circa 1 1 ora de la casa de vanatoare ajungem printre bolovanisuri in Seaua Strunga din creasta Muntelui Strungele Mari, unde urcusul ia sfarsit (1909m). Pe aceasta sea isi aveau locul fostul pichet de graniceri si vama.

Drumul coboara spre sud-est in lungul unei ravene, apoi se indreapta catre stanga de-a coasta. Putem observa sus, in dreapta, Muntele Tataru (1732m), iar in stanga coama Muntelui Coltii Padinei.

In circa 10 min lasam in dreapta traseul marcat care coboara direct in lungul unei depresiuni largi (varianta de iarna), si tinem drumul de-a coasta pe flancul sudic al Muntelui Coltii. In dreapta, jos, dincolo de larga platforma inierbata se observa Valea Coteanului si peste aceasta, piciorul Muntelui Coteanu desprins din Varful Tataru. Dupa 40-45 min. din Seaua Strunga ajungem la Stana Coltii(1690m), reantalnim marcajul si coboram repede pe muchia Padina Strungii. Indreptandu-se brusc catre dreapta, drumul iese pe fata Vaii Coteanului, descrie o serpentina continua de-a coasta si se orienteaza apoi catre nord. Din dreptul paraului cu captarea de apa a cabanei, coboram direct, ajungand in spatele cabanei Padina (1535m).

Legaturi de la Cabana Padina spre: Cabana Zanoaga sau Bolboci (44), Cabana Varful cu Dor (43).

Spre Cabana Pestera urmam drumul catre nord in coboras, si in curand intram pe drumul ce vine din dreapta, dinspre Bolboci, marcat cu cruce albastra. Traversam valea Horoabei, trecand pe muntele Batrana (2181m) si iesim in Poiana Horoaba (fosta stana La casele Burlacului), la marginea rezervatiei naturale (1520m).

Spre nord-vest se observa zona de stancarii abrupte de deasupra Vaii Hroaba, cu Turnul Seciului profilat pe peretele Batranei si despartit de acesta printr-o sea adanca.

Drumul se indreapta catre nord-est paralel cu Ialomita. Lasam in stanga poteca ce duce spre Pestera Ialomitei (mare excavatie in peretele sudic al muntelui Batrana, ce cade in valea Ialomitei, la iesirea din Cheile Pesterii, cu o adancime de 475m. In gura pesterii se afla schitul de calugari "Pestera Ialomitei" cu o bisericuta si chilii. Dupa unele marturii inca din anul 1793 se afla aici un schit). Traversam Valea Ialomitei si trecem pe mntele Cocora, urcam pe treptele de piatra prin Cheita Cocorei si ajungem in dreptul asezarilor manastirii Pestera. Ocolim incinta manastirii, patrundem in padurea Cocora si intalnim drumul dinspre Sinaia. Urcam la stanga drumul prin Poiana Crucii ( rezervatie naturala), ocolim poiana si dupa circa 30 min. de la Padina ajungem la Cabana Pestera (1610m).

Legaturi de la Cabana Pestera spre: Cabana Vf. Omu prin Valea Obarsiei (46) sau prin Seaua Strunga-Coltii Tapului (51A); Cabana Babele (47), Cabana Piatra Arsa (48), Cabana Varful cu Dor (49), Cabana Zanoaga si Bolboci (50).

[inapoi]



 
Copyright © 2007 - 2012 - WApache Design Group
designed by Adrian Elekes